Autotransfuzie Pacient care face autotransfuzie

Autotransfuzia este o procedură medicală încă necunoscută printre pacienții din România, chiar dacă este una dintre procedurile care îți pot salva viața. Deși această procedură este recomandată de 11 ani în România, prea puțini pacienți apelează la ea, iar motivul este: pur și simplu, nu au auzit de existența acesteia.

Pe scurt, 20% din totalul intervențiilor chirurgicale efectuate în România ar putea beneficia de autotransfuzie în locul transfuziilor clasice.

Autotransfuzia-Cell Saver este o terapie importantă care reduce la minim pierderea de sânge din timpul unei intervenții chirurgicale. Aceasta constă în colectarea, concentrarea, procesarea și reinfuzia sângelui propriu al pacientului. Astfel, autotransfuzia elimină din start efectele secundare posibile întâlnite la transfuziile de sânge clasice și ajută pacientul să aibă o recuperare mult mai rapidă post intervenție.

Cu alte cuvinte, terapia Cell Saver presupune colectarea unei cantități de sânge din organismul pacientului ce urmează a fi operat și reintroducerea acestui sânge în corpul pacientului, cu ajutorul autotransfuziei.

Autotransfuzia se recomandă în următoarele operații cu risc de sângerare ridicat:

Chirurgie generală

  • Hemihepatectomie
  • Adrenalectomie
  • Esofagectomie
  • Duodeno-pancreatectomie
  • Gastrectomie
  • Hemicolectomie
  • Splenectomie
  • Alte intervenţii mari pe abdomen, bazin sau torace

Chirurgie cardiacă

  • Intervenții care necesită circulație extracorporeală
  • Pericardectomii

Chirurgie vasculară

  • Chirurgia vaselor mari
  • Amputaţii de membre inferioare

Neurochirurgie

  • Osteosinteză, repoziţionare deschisă şi osteoplastia coloanei vertebrale
  • Craniotomia, incizarea meningelor şi/sau a creierului

Urologie

  • Cistectomie
  • Nefrectomie (inclusiv parţială)
  • Prostatectomie deschisă

Ortopedie-traumatologie

  • Operaţii pe bazin şi articulaţia şoldului
  • Operaţii pe coloana vertebrală
  • Plastie cu lambouri
  • Operaţii pe coapsă (osteosinteză, osteotomie)
  • Pacienţi politraumatizaţi
  • Operaţii la nivelul braţului (endoproteze, osteosinteză, osteotomie)

Echipamentul Xtra  este un aparat de generație modernă folosit pentru recuperarea sângelui autolog (sângele pacientului) colectat pe timpul operațiilor și pregătirea acestuia pentru transfuzie. Practic,  Xtra recuperează sângele pe care pacienul îl pierde în timpul operației și îl procesează pregătindu-l pentru a fi transfuzat aceluiași pacient. În acest fel, ajută pacientul să piardă cât mai puțin sânge în timpul intervențiilor chirurgicale.

Utilizarea echipamentului Xtra la pacienții cu intervenții chirugicale cu risc mare de sângerare reduce în mod semnificativ cererea de sânge de la alt donator și previne riscurile asociate transfuziei de sânge. Adică, pacientul primește înapoi propriile celule roșii pierdute în timpul operației. Mai multe studii au arătat că reinfuzia cu celule roșii recuperate cu autotransfuzia îmbunătățește rezultatul postoperator, reduce timpul de internare în spital și tratamentele medicale suplimentare.

Din 2010, Xtra, cel mai nou sistem ATS, extraordinar de inovator, intuitiv și puternic, cu caracteristici tehnologice de excepție, ușurință în utilizare și performanțe puternice, a sprijinit clinicienii în îndeplinirea obiectivelor de gestionare a sângelui pacientului.

LivaNova este o companie cu tradiție în producția de dispozitive și tehnologie medicală, cu o experiență vastă în domeniile Cardiovascular și Neuromodulație. Scopul principal este îmbunătățirea vietii pacienților din întreaga lume.

Ca lider mondial în soluții cardiovasculare și neuromodulare, LivaNova este dedicată progresului și dezvoltării de noi terapii care să aibă un puternic impact în domeniul sănătății.

LivaNova este dedicată, de asemenea, celor mai înalte standarde și acționează la cel mai înalt nivel de etică și conformitate in afaceri.

Ai nevoie de mai multe informații
despre acest dispozitiv?

Call center +4031 42 60 392